Ce se ascunde in spatele proiectiilor?

proiectie

Proiecţia este un fenomen fascinant, despre care cei mai mulţi dintre noi nu am învăţat în şcoală. El este un transfer involuntar asupra altora al comportamentului nostru inconştient, astfel încât ni se pare că aceste caracteristici există cu adevărat în ceilalţi oameni. Când suntem neliniştiţi în privinţa emoţiilor noastre sau a unor părţi de neacceptat din personalitatea noastră, noi atribuim aceste trăsături obiectelor exterioare şi altor oameni – din cauza unui mecanism de apărare. De exemplu, când nu avem prea multă îngăduinţă faţă de ceilalţi, suntem dispuşi să le atribuim lor acest sentiment al propriei noastre inferiorităţi. Bineînţeles că întotdeauna există o circumstanţă care facilitează proiecţia. Anumite caracteristici imperfecte din alţi oameni activează anumite aspecte din noi înşine care cer să li se dea atenţie. Prin urmare, proiectăm asupra altor oameni tot ceea ce nu ne asumăm în ceea ce ne priveşte.

Noi nu vedem decât ceea ce suntem noi. Imaginaţi-vă că aveţi pe piept o sută de electrozi diferiţi. Fiecare reprezintă o trăsătură diferită. Cele pe care le recunoaştem şi le acceptăm sunt izolate. Ele sunt sigure: nu trece electricitate prin ele. Dar cele care nu ne plac, pe care nu ni le-am asumat, nu sunt izolate. Prin urmare, atunci când vine cineva care acţionează în virtutea uneia dintre aceste trăsături, acea persoană se conectează direct la noi.

De exemplu, dacă ne negăm mânia sau nu ne place că o avem, vom atrage oameni furioşi în viaţa noastră. Vom inhiba propriile noastre sentimente de furie şi îi vom judeca pe cei care sunt furioşi. Întrucât ne minţim pe noi înşine în privinţa propriilor noastre sentimente interioare, singura cale prin care le putem găsi este să le vedem în alţii. Ceilalţi oameni ne oglindesc emoţiile şi sentimentele ascunse, ceea ce ne permite să le recunoaştem şi să le recuperăm.

În mod instinctiv, ne dăm înapoi din faţa propriilor noastre proiecţii negative. E mai uşor să examinăm lucrurile de care suntem atraşi, decât cele care ne provoacă repulsie. Dacă eu sunt insultată de aroganţa ta, asta se întâmplă deoarece eu nu-mi accept propria mea aroganţă. Aceasta se referă fie la aroganţa pe care o dovedesc acum în viaţă şi nu o văd, fie la aroganţa pe care neg că aş fi capabilă să o dovedesc în viitor. Dacă sunt jignită de aroganţă, trebuie să privesc mai atent toate perioadele din viaţa mea şi să-mi pun următoarele întrebări: „Când am fost arogantă în trecut? Sunt arogantă acum? Aş putea fi arogantă în viitor?” Bineînţeles că ar fi o aroganţă din partea mea să răspund negativ la toate aceste întrebări, fără să mă privesc cu adevărat, sau fără să-i întreb pe ceilalţi dacă m-au văzut vreodată manifestându-mi aroganţa.

Până şi a judeca pe altcineva înseamnă aroganţă. Prin urmare, este clar că noi toţi avem capacitatea de a fi aroganţi. Dacă eu îmi accept aroganţa, nu mă va mai deranja aroganţa altcuiva. O voi observa, dar nu mă va afecta. Electrodul care reprezintă aroganţa va fi izolat. Comportamentul altcuiva îţi produce un şoc emoţional, numai atunci când te minţi pe tine însuţi sau urăşti un anumit aspect din tine.

În acest moment, mulţi dintre voi ar putea spune: „E ridicol. Eu nu doresc să descopăr că sunt dezgustător sau arogant”. Trebuie să vă amintiţi că există un dar în fiecare dintre aceste aspecte. Însă, pentru a primi acest dar, trebuie mai întâi să le scoateţi la lumină, să vi le asumaţi şi să le acceptaţi. Indignarea noastră referitoare la comportamentul celorlalţi este legată, de obicei, de un aspect nerezolvat din noi înşine.

Dacă am asculta tot ceea ce ne iese pe gură când vorbim cu alţii, când îi judecăm sau le dăm sfaturi, am lua totul înapoi şi ni le-am spune nouă înşine.

Ne proiectăm asupra altora propriile defecte pe care le percepem. Spunem altora ceea ce ar trebui să ne spunem nouă înşine. Când îi judecăm pe alţii, ne judecăm pe noi înşine. Dacă în mod constant vă bombardaţi cu gânduri negative, în acelaşi timp îi bombardaţi pe cei din jurul vostru – verbal, emoţional sau fizic – sau pe voi înşivă, distrugând o parte din propria voastră viaţă. Ceea ce faceţi şi ceea ce spuneţi nu este accidental. În viaţă, voi nu creaţi întâmplări accidentale.

În această lume holografică, toţi ceilalţi sunt tu şi tu întotdeauna vorbeşti cu tine însuţi. Atunci când foloseşti un cuvânt denigrator pentru cineva care a făcut o greşeală, opreşte-te şi gândeşte-te dacă nu ai putea folosi acelaşi cuvânt şi pentru tine. Dacă eşti cinstit, răspunsul va fi în mod invariabil afirmativ.

Lumea este o oglindă uriaşă, care întotdeauna reflectă părţi din noi înşine. Fiecare trăsătură este acolo dintr-un anumit motiv şi toate trăsăturile sunt perfecte, în felul lor. Umbrele noastre sunt adesea ascunse atât de bine, încât este aproape imposibil să le găsim. Dacă n-ar exista fenomenul proiecţiei, ele ar putea rămâne ascunse de noi toată viaţa. Dacă eşti în permanenţă deranjat de un anumit grup de oameni, descoperă unde te asemeni lor.

Noi nu proiectăm asupra altor oameni numai trăsăturile noastre negative; le proiectăm şi pe cele pozitive. Majoritatea oamenilor cu care lucrăm proiectează geniul şi creativitatea lor, puterea şi succesul. Dacă vrei să fii ca alţii, motivul este că ai în tine capacitatea de a fi ca ei. Atâta timp cât negăm existenţa în noi înşine a unor anumite trăsături, continuăm să perpetuăm mitul că alţii au ceva ce noi nu avem. Atunci când admirăm pe cineva, aceasta este o ocazie de a găsi încă un aspect al nostru înşine.

Trebuie să luăm înapoi atât proiecţiile pozitive, cât şi proiecţiile negative. Trebuie să ne debranşăm de la ceilalţi, să scoatem ştecherele şi să ne branşăm la noi înşine. Până când nu suntem în stare să ne retragem propriile noastre proiecţii, este imposibil să ne vedem potenţialul real şi să trăim experienţa totalităţii lui cine suntem noi cu adevărat.

Acolo unde vezi măreţie, vezi de fapt propria ta măreţie. Închide ochii şi gândeşte-te la asta. Dacă admiri măreţia într-o altă fiinţă umană, ceea ce vezi acolo este propria ta măreţie. E posibil să o manifeşti într-un mod diferit, dar dacă măreţia n-ar exista înăuntrul tău, n-ai fi în stare să recunoşti această calitate la altcineva. Dacă nu ai poseda această calitate, nu ai fi atras de ea. Fiecare dintre noi vede oamenii în mod diferit, deoarece fiecare proiectează asupra lor aspecte din el însuşi sau din ea însăşi.

Există o vorbă care spune că ai nevoie de cineva pentru ca să te cunoşti pe tine însuţi. Vedem în alţii ceea ce ne place şi ceea ce nu ne place în noi înşine. Dacă acceptăm aceste părţi din noi înşine, vom fi în stare să-i vedem pe alţii aşa cum sunt, nu aşa cum îi vedem prin norul format de proiecţia noastră. Există o altă vorbă care spune că cele trei mari mistere ale lumii sunt: aerul pentru păsări, apa pentru peşte şi omul pentru el însuşi.

Suntem în stare să vedem tot ce se află în faţa noastră în lumea exterioară. Tot ce avem de făcut este să deschidem ochii şi să privim în jur. Nu ne putem vedea pe noi înşine. Avem nevoie de o oglindă ca să o facem.

Tu eşti oglinda mea şi eu sunt oglinda ta!

Debbie Ford –   Partea întunecată a căutătorilor de lumină, Editura For You
Anunțuri

„Ghid practic” pentru a fi un bun profesionist (I si II)

 

 „Ghid practic” pentru a fi un bun profesionist (I)

by Cristian Opariuc- Dan

(…) Sugestiile sunt valabile atât pentru cei care intenționează să urmeze o carieră, cât și pentru cei care se consideră deja profesioniști. În acest articol voi avea în vedere mai ales cei aflați la început de carieră ( studenții).   vintage-woman-reading

  • Gândește-te la ce vrei să faci și dacă îți place. Carierele sunt diverse, unele sună bine în teorie, însă în practică s-ar putea să nu fie atât de apreciate. Gândește-te că dacă îți alegi o meserie, o vei practica întreaga viață. Pentru a ajunge bun, nu este suficient să știi, trebuie să-ți și placă. De decizia pe care o iei acum va depinde viitorul tău.
  • Informează-te și vezi dacă ai aptitudini. O meserie poate avea un titlu frumos, interesant, însă nu este suficient. Vezi ce presupune acea meserie. De exemplu, psihologia nu înseamnă că înveți telepatie sau să vindeci oameni cu pase energetice. Ea se referă la cu totul altceva. La fel cum cibernetica sau robotica nu înseamnă că ajungi să-l construiești pe Darth Vader. Vezi ce înseamnă exact meseria pentru care optezi, eventual discută cu persoane care deja o practică, mergi la niște cursuri la universitate pentru a avea o imagine generală. În același timp, vezi dacă ești potrivit pentru acea meserie. Cere-i psihologului școlar să-ți facă o evaluare aptitudinală și să-ți spună ce înclinații ai, care sunt drumurile pe care ar fi bine să le urmezi. Dacă ești olimpic la matematică, este puțin probabil să ai o carieră strălucită în istorie. Dacă nu reușești să faci câteva adunări decât folosind degetele, atunci e mai bine să renunți la visul tău de a deveni inginer auto. Nu toți oamenii pot să facă o anumită meserie. Informează-te și evaluează-te înainte de a constata că facultatea aleasă nu ți se potrivește. Nu am să înțeleg niciodată oamenii care au 3-4 facultăți. La câte lucruri se pricep acești oameni?! O a doua facultate pot să accept. Din greșeală ajungi să constați că prima facultate nu ți-e de folos și decizi să-ți schimbi cariera. E în regulă dacă o faci din timp. De la a treia încolo eu nu pot înțelege. Dacă veți merge în Statele Unite sau în Germania și veți spune că aveți 3 facultăți, șansele de a vă găsi un job sunt aproape nule. De ce? Vă las pe dumneavoastră să găsiți răspunsul.
  • Încearcă să vezi ce te atrage în facultate. Orice disciplină științifică are mai multe ramuri. Nu poți spune că îți place psihologia în general, tu fiind student sau profesionist în psihologie. Acesta este un răspuns de diletant. Nu poți fi bun în psihologie din simplul motiv că este prea vastă. Poate însă să-ți placă psihoterapia, domeniul organizațional, militar sau cercetarea științifică. Așadar, în timpul facultății vezi ce-ți place. Facultatea are rolul de a-ți prezenta mai multe domenii. Este decizia ta spre ce te îndrepți, dar odată ce ai înțeles că asta ți se potrivește, concentrează-te pe felia ta. Dacă termini facultatea cu 10, bravo ție, dar asta nu înseamnă că ești bun în ceva. Încearcă, în perioada studiilor, să citești cât mai mult și să capeți experiență în domeniul care te atrage. Crede-mă, nu vei mai avea niciodată atâta timp la dispoziție să te pregătești.
  • Încearcă să capeți experiență. Pe timpul studiilor vezi unde ai putea pune în practică ceea ce îți place. Caută ONG-uri, firme, alte organizații, ia legătura cu ei și spune-le ce vrei să faci. Ai să fii surprins cât de mulți vor accepta să te primească. Nu aștepta ca facultatea să-ți pună la dispoziție practică formală. E datoria ta să cauți. Încearcă să te remarci, să-ți expui ideile, să lupți pentru ele. Nu-ți fie frică de greșeală. La început este absolut normal să greșești, să nu știi. Întreabă, află, fii curios, reevaluează-ți teoriile și concepțiile. Așa vei putea dobândi o bogată experiență chiar în perioada formării tale și îți vei face o carte de vizită impresionantă. De tine depinde.
  • Studiază individual. Profesorii îți pot recomanda o bibliografie, însă nu te rezuma la ea. Descoperă singur, caută și citește, eventual spune-le și profesorilor tăi dacă ai găsit ceva nou (ei bine, doar celor cu suficientă deschidere pentru că există unii care se cred Dumnezei pe domeniul lor și consideră că le știu pe toate). În opinia mea, universitatea este o Agora. Profesorul învață de la studenți și invers. Nu te rezuma la cursuri. Acestea reprezintă minimum de informație furnizată. Adevărata competență derivă din studiul individual. Nu uita că ești singurul responsabil de succesul sau eșecul tău în viață.
  • Fă-ți singur licența. Știu că acum este la modă publicarea de către profesor a unei liste cu lucrări de licență urmată de înscrierea studentului la o anumită temă. Eu cred că ar trebui să fie exact invers. În anul terminal, studentul ar trebui să știe suficient de bine ce vrea de la profesia sa. Așadar, acesta ar trebui să propună o temă de licență unui profesor din domeniu, să vină cu un plan, cu o viziune proprie. Nu uita că lucrarea de licență te reprezintă. Este, poate, prima ta creație științifică, primul tău pas în recunoașterea ca profesionist. Este prima ta șansă să scoți un articol științific, să te cunoască lumea. Nu-ți bate joc de ea. O lucrare copiată sau făcută de alții nu te va ajuta cu nimic în carieră, din contră. Degeaba ai obținut nota maximă dacă profesional ești bâtă. Crede-mă, nu vei putea păcăli mult timp pe nimeni. Singurul care va avea de pierdut vei fi chiar tu.
  • Pune-ți întrebări, gândește, fii critic. Nu lua nimic ca adevăr absolut. Cuvintele tale de bază trebuie să fie „De ce?” Orice informație nouă trebuie să o treci prin filtrul gândirii tale critice. Nu memora cursurile că asta nu-ți va folosi la nimic. Extrage informațiile, pune-ți întrebări, află de ce unii au gândit într-un fel și alții în alt fel, formează-ți un univers propriu de cunoaștere. Asta te va ajuta în viitor să ai propriile tale idei, propriile tale teorii, prin urmare îți vei păstra independența profesională și nu vei mai fi intimidat de nimeni, indiferent ce funcții are. Nu uita că informația înseamnă putere, un om informat și care gândește singur este un om puternic, cu coloană. Învață să fii independent, vertical, să ții la părerile tale proprii, să le poți susține cu argumente.

 

Cam acestea ar fi regulile minimale pentru a debuta cu dreptul în profesie. De cele mai multe ori, terminând o facultate și/sau un masterat nu înseamnă că ești profesionist. Ești doar absolvent, ai idee cu ce se mănâncă domeniul, știi câteva lucruri. Dacă ai fost serios și dacă îți place profesia, ai mari șanse să devii unul dintre cei buni. Este momentul să urmezi pașii către o carieră de succes. Dar despre aceștia voi scrie în cea de-a doua parte a articolului.

„Ghid practic” pentru a fi un bun profesionist (II)

.

Dacă am terminat cu formarea (în realitate nu terminăm niciodată), este momentul să începem activități productive, să devenim profesioniști. Iată câteva sugestii în acest sens:

il_fullxfull.339170437

Să nu crezi niciodată că le știi pe toate. Indiferent de nivelul la care ești, trebuie să știi că mai ai încă enorm de învățat. Doar cel care știe prea puțin consideră că este foarte bine pregătit. În domeniul meu, pe măsură ce găsesc lucruri noi, realizez cât de puțin știu de fapt. Orice am face, trebuie să acceptăm faptul că nu ne ajunge o viață pentru a le ști pe toate. Asta nu înseamnă că nu trebuie să ne perfecționăm, să tindem cât mai sus pe scara profesională. Trebuie să înțelegem că oamenii sunt foarte diferiți. Unii progresează mai lent, alții mai repede. Toți ar trebui să devoalăm cât mai mult din potențialul nostru.

  • Să-ți alegi domeniul care îți place. Poti face performanță doar dacă îți place ceea ce faci. Nu cunosc niciun caz în care cineva performant să-și urască meseria. Cel mult mediocri. Vezi spre ce ești înclinat și construiește-ți cariera pe acel domeniu, chiar dacă unii încearcă să te descurajeze. Dacă te trezești că s-a făcut noapte iar tu încă ești preocupat de o problemă, dacă abia aștepți să se facă dimineața ca să reiei o anumită chestiune, dacă încerci să cauți cu disperare infromații dintr-un domeniu, atunci ești pe calea cea bună. Continuă! Nu există profesii „bune” și profesii „mai puțin bune” ci doar profesioniști și diletanți. Dacă îți place să bați cuie, bate-le la mare artă și încearcă să fii cel mai bun în bătut cuie. Vei câștiga notorietate și bani.
  • Refuză să rămâi mediocru. Compară-te cu cei mai buni din lume. Faptul că oamenii de pe scara blocului te consideră genial nu-ți este de prea mare folos. Încearcă să vezi cum te consideră elita mondială sau cel puțin vezi ce fac ei. Întreabă-te în permanență de ce ei pot și noi nu. Vezi ce anume te diferențiază, ce obstacole ai și, mai ales, cum le poți depăși. Încearcă să le depășești, caută permanent. Nu te jena să trimiți mesaje somităților. Ai să fii surprins de faptul că aceștia îți răspund și încă repede. Poți lega un dialog și îi poți determina să te învețe, să-ți explice, să te evalueze. Tot ceea ce-ți trebuie este perseverență și seriozitate. Dacă ideile tale sunt bune și realiste, fii sigur că vor fi apreciate și vei beneficia de tot sprijinul din lume.
  • Nu alerga după bani. Știu, partea financiară este extrem de importantă în zilele noastre. Nu spun să faci ceva gratuit, evident! Dar atunci când îți faci meseria, fă-o ca și când ai face-o pentru tine, ca și când nu ai avea nevoie de nimic. Dacă tu ești mulțumit de cum a ieșit, fii sigur că și alții te vor aprecia. Notorietatea și banii serioși vin mai târziu, nu forța lucrurile, nu fi lacom.
  • Nu cheltui bani și energie pe prostii. Alege-ți cu atenție instrumentele pe care le folosești, cărțile pe care le citești, revistele la care te abonezi. Vezi dacă toate acestea îți sunt cu adevărat utile, te ajută să te perfecționezi, să progresezi, să fii cel mai bun. Faptul că ai o bibliotecă imensă dar cărțile sunt încă în țiplă nu poate impresiona decât maneliștii. Cu cât cărțile sunt mai uzate, cu atât există posibilitatea ca persoana respectivă să fie un adevărat expert.
  • Nu alerga după diplome, credite sau titluri. Ție personal nu-ți vor folosi la nimic, ba îți pot face chiar rău. Alege-ți cursurile care ți se potrivesc, cere informații precise, utile, valoroase pentru tine și evoluția ta. Nu ai timp de pierdut. Nu poți asculta de zeci de ori aceeași prelegere doar pentru a acumula credite. Fiecare credit acumulat trebuie să fie acoperit de informații noi, deprinderi noi, să reprezinte pentru tine un câștig. Altminteri nu numai că e un timp pierdut, dar îți va face și rău deoarece îți alimentează orgoliul și impresia că ai devenit mai bun.
  • Vorbește doar când ai ceva de spus. Participă la conferințe, ascultă-i pe alții, poți interveni dacă vrei. Dacă această manifestare ți se pare sterilă pentru evoluția ta, nu mai pierde timpul degeaba. Atunci când comunici tu ceva, asigură-te că ai ce spune. Nu veni cu lucruri banale doar pentru a te da important și pentru a acumula niște credite. Prezintă cu pasiune, accentuează noutatea, captivează auditoriu. Dacă la sfârșit nu te întreabă nimeni nimic, înseamnă că mai ai de exersat (știu asta din proprie experiență urmărind „avalanșa” de comentarii pe care le lăsați. După cum vedeți, eu exersez încă).
  • Nu accepta să ți se spună prostii și ia atitudine atunci când nu ești de acord. Gândește critic și nu te lăsa impresionat de titluri sau poziții. Sunt destule cazuri în care titlul nu are nicio acoperire în cunoștințe. Ia atitudine atunci când auzi aberații, adu argumente logice, raționale, științifice. Susține-ți punctul de vedere și nu te lăsa călcat în picioare. Atunci când ești stăpân pe situație, când știi, nu-ți va fi greu să pui la punct diletanții. Le vei face și lor un serviciu obligându-i să se documenteze. În plus, exemplul tău ar putea fi urmat și de alții. Fii demn, profesionist și sigur pe tine. În definitiv asta așteaptă lumea de la un adevărat specialist.
  • Nu te băga acolo unde nu te pricepi. Majoritatea științelor sunt complexe. Poate ai impresia că ești psiholog. În realitate poți fi cel mult un bun psihoterapeut, un bun psiholog organizațional sau bun în cercetare. Nu le poți avea pe toate. Dacă vei încerca să fii psiholog riști să faci o varză din meseria ta și, mai devreme sau mai târziu, te vei lamenta că nu ești înțeles, că nu ai respect, că nu te apreciază lumea la justa ta valoare. Atunci ar fi bine să privești în interiorul tău și să te întrebi: „Oare ce ofer eu lumii atât de bine încât să merit respect și considerație din partea lor?” Găsind răspunsul la această întrebare vei găsi și calea ta profesională. Dacă te confrunți cu o situație pe care nu o poți perfect gestiona, e mai bine să transferi cazul sau să apelezi la un profesionist din acel domeniu. Asemenea gesturi te vor onora. Cum nu poate un oftalmolog să facă operații pe creier, chiar dacă este și el medic, așa nici un specialist în psihologie educațională nu poate face psihoterapie. Chiar dacă e psiholog.
  • Acceptă atunci când greșești sau când nu știi. Indiferent cât de bun ai fi, se întâmplă să faci greșeli. Vor fi lucruri pe care nu le cunoști. Nu persista în eroare. Cedează în fața argumentelor, recunoaște că te-ai înșelat, învață din experiența altora. Indiferent de nivelul la care te afli, poate oricând să existe cineva care să știe un lucru pe care tu nu-l cunoști. Ascultă-l și învață. Am trăit experiențe din care am aflat lucruri noi chiar de la studenții mei. Pot spune că au fost cele mai fericite momente din cariera mea. Ce poate fi mai plăcut pentru un dascăl decât să fie învățat de elevul său?
  • Asociază-te cu oameni de calitate. Lumea profesioniștilor este plină de orgolii. Nu în sensul negativ al termenului. Oamenii de știință se contrazic permanent, nu din cauză că au ceva unii cu alții ci din dorința de a-și susține ideile și de a afla, pe cât posibil, adevărul. Nu vă fie teamă să intrați în polemică. Susțineți-vă ideile, credeți în ele, argumentați-le. Propuneți-vă obiective realiste și atingeți-le. Nu vă îmbătați însă cu apă rece. Uneori perseverența într-o idee proastă vă poate aduce deservicii. Așa că, cedați atunci când argumentele sunt clar împotriva dumneavoastră, oricât de dureros ar fi acest lucru. În schimb, nu tolerați prostia și nu intrați în polemici și discuții cu proștii sau cu cei rău intenționați. Nu uitați că, spre deosebire de dumneavoastră, proștii au creierul odihnit. Riscați să începeți un război pe care-l veți pierde inevitabil deoarece proștii și incompetenții nu ascultă de logică, ci doar de propria lor prostie. Dacă întâlniți așa ceva (și sunt sigur că ați întâlnit până acum) încercați să explicați. Vă veți prinde imediat dacă aveți de a face cu cineva neinformat, rău intenționat sau prost. În cele două cazuri din urmă renunțați că nu aveți nicio șansă.

 

În linii mari, iubiți-vă meseria și nu o trădați. Veți constata că nici ea nu vă va trăda și vă va aduce satisfacții. Aveți răbdare, tindeți spre a fi cel mai bun și respectați-vă pe dumneavoastră pentru a fi respectat de alții.

 

Importanta relatiei terapeutice

Relatia terapeutica – cel mai important ingredient al unei terapii de succes

Prin relatie terapeutica se intelege, in general, legatura ce se stabileste intre psiholog/psihoterapeut si clientul caruia ii acorda asistenta (consiliere, psihoterapie). Se apreciaza ca importanta calitatii pozitive a acestei relatii este foarte mare -o buna relatie intre terapeut si client are capacitate vindecatoare prin ea insasi. Daca relatia terapeutica este armonioasa, clientul poate construi relatii sanatoase si in afara acesteia(avand deja un model).Insa adevarata motivatie vine din interior si lucrurile exceptionale se fac cu o motivatie intrinseca!
Orice legatura interpersonala este construita in mod egal de cei doi participanti, responsabilitatea privind calitatea relatiei fiind distribuita in mod egal acestora.  Aceasta observatie se refera strict la relatie, si nu la responsabilitatea privind intregul proces terapeutic, care se centreaza pe client si are drept fundamente motivatia, dorinta si intelegerea necesitatii de schimbare, asumarea unui rol activ in proces.

Odata subliniat rolul deosebit al relatiei terapeutice, devine evidenta necesitatea de a acorda suficient timp si energie construirii si mentinerii acestei relatii, conditie sine-qua-non in parcurgerea cu succes a oricarui demers curativ psihologic. Orice incercare de a forta patrunderea in universul interior al clientului, orice tentativa de a intra in spatiul sau intim si, cu atat mai mult, orice interventie ce vine prematur, cand nu exista inca acea legatura speciala cognitiv – emotionala, sunt resimtite ca negative si intruzive, se soldeaza cu esec in majoritatea cazurilor si pot compromite definitiv evolutia terapiei.

Adesea în calitate de profesionişti în domeniul psihoterapiei cautam teorii, tehnici şi
strategii complexe de a aborda cat mai eficient clientii cu care lucram. Ne petrecem o
mare parte a timpului cautand teorii si tehnici pentru a trata clientii care ni se adreseaza.
O evidenta este numarul foarte mare de tehnici si teorii care au fost si sunt create
pentru pacientii care necesita terapie. Faptul că apar mereu teorii noi şi domeniul
psihoterapiei este în expansiune este absolut magnific; in munca de psihoterapeut
suntem insa adesea in cautarea a ceva, un „ingredient”, care sa influenteze pozitiv
rezultatele terapiei, ingredient ce ne este si ne-a fost întotdeauna in fata ochilor: aceste
este numit relaţie terapeutica. Orice terapie de succes are la baza o relaţie terapeutica puternica si autentica. Nici o tehnica terapeutica nu ne ajuta atat timp cat nu avem sau nu ne dezvoltam abilitati de construire a unei astfel de relaţii.

Caracteristicile relatiei terapeutice:   IMG_8085r-2
O relaţie terapeutica are multe caracteristici. Cu toate ca pot parea simple şi bazale,
aceste caracteristici trebuie sa fie focusul nostru cu orice client care intra in terapie.
Asadar, relaţia terapeutica formează fundamentul unui tratament psihoterapeutic de succes si influenteaza in masura de 30% rezultatele terapiei. In conditiile in care terapia nu are ca principala prioritate construirea relaţiei terapeutice, psihoterapeutii ajung sa faca un mare deserviciu atat clienţilor lor cat şi psihoterapiei. Mai jos sunt descrisi cativa dintre cei
mai importanti factori ce influenteaza relatia terapeutica:
1. Autenticitatea si onestitatea terapeutului/clientului. Rogers subliniaza importanţa vitală ca in relatia terapeutica sa fim in mod „liber şi profund” noi insine.  Chiar si psihoterapeutul trebuie să fie o fiinţă umană „reala”. O fiinta umana reala inseamna o persoana cu gânduri si sentimente reale, precum şi cu probleme reale. Orice fatada ar
trebui lăsata in afara relatiei terapeutice. Psihoterapeutul este necesar să fie conştient
de sine insasi/insusi si introspectiv pe tot parcursul relatiei terapeutice. Această
caracteristică favorizează dezvoltarea încrederii în relaţia terapeutica.

2. Empatia. Aceasta caracteristica este baza relatiei terapeutice, un aspect care
,dincolo de aspectele teoretice este necesar sa il putem intelege
si practica. Inţelegerea empatica a modului in care pacientul este constient de
experienta sa, este esenţială pentru o relaţie terapeutica eficienta. Este esenţial
să avem capacitatea de a intra „papucii” clientilor nostri, de a înţelege gândurile
şi emotiile/sentimentele lor, fără a le judeca (Rogers, 1957).

Ca si client- este important sa asimilezi aceasta calitate – sa vezi lucrurile din perspective diferite/ a altuia, te ajuta sa iti  imbunatatesti relatiile cu cei din jur si iti diminueaza suferinta.
3. Impartasirea acordului cu privire la obiectivele terapiei. Galileo declara: „Nu
putem invata un om ceva, putem doar să-l ajutam să-si găsească el însuşi
raspunsurile.” În terapie,  psihoterapeutul trebuie să propuna sau sa gaseasca impreuna
cu clientul obiective pe care clientul doreste să lucreze (nu sa impuna).

Un client forţat sau constrans sa lucreze la ceva ce el nu doreste sa schimbe cu adevarat, poate fi supus si poate urma propunerile terapeutului- dar cu toate acestea, modificările obtinute nu vor fi internalizate.
4. Utilizarea umorului în relaţia terapeutica. Un element care ajuta la stabilirea
unei relaţii terapeutice puternice este umorul. Se pare ca a invata pacientul sa
rada de el/ea insasi/insusi (uneori oferind propriul model) este un element
important in terapie. De asemenea, acest element permite pacientului sa isi
priveasca terapeutul ca pe o persoana „pamanteana”, cu simt al umorului.
Umorul este o excelenta abilitate de coping si este de asemenea extrem de
sănătos.  Aceasta va avea un efect profund atat asupra
relaţiei cât şi asupra vieţii personale a pacientului (si a terapeutului binenteles).
Horvath si Symonds (1991) au efectuat o metaanaliză pe 24 de studii realizate de
terapeuţi cu experienta. Si acestia au concluzionat ca alianţa terapeutica influenteaza atat procesul terapeutic cat si rezultatele acestuia.

Relaţia terapeutica şi rezultatele terapiei nu par a fi influentate decat in mica masura de tipul de terapie practicat sau de lungimea tratamentului.
O alta metaanaliza realizata de Lambert şi Barley (2001), de la Brigham Young
University rezuma peste o suta de studii ce se centreaza pe influenta relaţiei terapeutice
asupra rezultatelor psihoterapiei. Au fost luati in studiu patru factori care au influentat
rezultatele terapiei:
• factorii extraterapeutici,
• efectele asteptate,
• tehnicile utilizate,
• factori ce tin de relaţia terapeutica.
În cadrul celor 100 de studii a fost analizata contribuţia fiecarui factor la aparitia
rezultatelor. S-a constatat că:
• 40% din efecte sunt influentate de factori extraterapeutici,
• 15% de efectele asteptate,
• 15% de tehnica terapeutica utilizata
• 30% de relaţia terapeutica.
O metaanaliza importanta- condusa de Orlinsky, Grave şi Parks
(1994), a revizuit peste 2.000 de studii orientate pe relatia dintre
proces si rezultate in psihoterapie.

Schore declara in 1996 ca “experientele din relatia terapeutica sunt engramate/encodate ca elemente ale memoriei implicite, avand adesea efecte asupra conexiunilor sinaptice implicate in procesele de bonding si atasament.

Focusarea terapeutului asupra dezvoltarii unei relatii autentice si pozitive cu clientul sau, va influenta experientele negative codificate in memoria implicita cu privire la relatii, prin crearea unei noi codificari cu privire la un atasament pozitiv.

Horvath si Greenberg (1994) explica notiunea de „working alliance” ca fiind procesul de colaborare intre terapeut si client, considerand WA ca fiind elementul cheie in eficienta psihoterapiei. WA ofera un mediu securizant pentru ca –clientul- sa se exploreze pe sine si o relatie in care acesta poate sa isi constientizeze „elementele specifice relationale” care il caracterizeaza. Bordin (1979) defineste WA ca fiind consituita din 3 elemente:

• acordul asupra obiectivelor generale ale terapiei

• acordul asupra sarcinilor ce urmeaza a fi realizate pe parcursul terapiei

• boding-ul emotional intre terapeut si pacient

 

 

Inspirata din:
1. Constaquay, L. G., Goldfried, M. R., Wiser, S., Raue, P.J., Hayes, A.M. (1996).
Predicting the effect of Cognitive therapy for depression: A study of unique and common
factors. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 65, 497-504.
2. Corbella S., Botella L (2004) Psychometric properties of the Spanish version of the
Working Alliance Theory of Change Inventory (WATOCI); Psicothema. Vol. 16, nº 4, pp.
702-705 ISSN 0214 – 9915 CODEN PSOTEG http://www.psicothema.com
3. Horvath, A.O. & Symonds, B., D. (1991). Relation between a working alliance and
outcome in psychotherapy: A Meta Analysis. Journal of Counseling Psychology, 38, 2,
139-149.
4. Lambert, M., J. & Barley, D., E. (2001). Research Summary on the therapeutic
relationship and psychotherapy outcome. Psychotherapy, 38, 4, 357-361.
5. Orlinski, D. E., Grave, K., & Parks, B. K. (1994). Process and outcome in
psychotherapy. In A. E. Bergin & S. L. Garfield (Eds.), Handbook of psychotherapy(pp.
257-310). New York: Wiley.
6. Roes, N. A. (2002). Solutions for the treatment resistant addicted client, Haworth
Press.
7. Rogers, C. R. (1957). The Necessary and Sufficient Conditions of Therapeutic
Personality Change. Journal of Consulting Psychology, 21, 95-103.
Rogers, C. R. (1961). On Becoming a Person, Houghton Mifflin company, New York.
8. Schore, A. (1996). The experience dependent maturation of a regulatory system in
the orbital prefrontal cortex and the origin of developmental psychopathology.
Development and Psychopathology, 8, 59-87.
9. Sommers Flanagan, J; Sommers- Flanagan, R (2004) Counsellling and
psychotherapy – theories in context and practice, Ed. Wiley

 

Cum sa ne alegem un psihoterapeut bun?

                                  

De ce ne ducem la psiholog?

Motivele pot fi singulare sau multiple. Ne ducem atunci cand realizam ca avem o problema pe care n-o mai putem rezolva singuri. Sau, atunci cand dam crezare celor din jur ca avem o problema si ne recomanda sub o forma sau alta sa ne ducem sa „vorbim cu cineva” (in concluzie, ei nu stiu ce sfat sa ne mai dea). Daca ni s-a impus, nu uitati sa specificati acest lucru psihoterapeutului.

Pe cine aleg?

E de preferat sa alegeti un psihoterapeut care nu este fixat pe o singura metoda de terapie. Intrebati ce competente are!

Alegeti terapeutul cu care va simtiti in armonie, pe care sa-l puteti considera prieten, confesor, pentru ca aveţi de parcurs un drum lung impreuna. Moreau considera ca „persoana conteaza mai mult decat metoda”, deoarece daca nu simtiti o legatura empatica cu terapeutul nu va veti „deschide” sufletul, nu veti fi sinceri…

Daca nu veti fi sinceri cu terapeutul, nu pe el il veti minti, ci pe voi!

Pe de alta parte, daca pacientul nu vrea sa se faca bine sau nu este pregatit pentru ameliorare (sau vindecare), nu poate fi ajutat de catre terapeut; deducem ca pacientul trebuie sa fie intai motivat, apoi tratat.

Cu terapeutul se colaboreaza, deci, ganditi-va inainte de a deschide usa cabinetului daca sunteti dispusi la asa ceva. Priviti-l ca pe un PRIETEN. Povestea problemei dumneavoastra poate fi utila pentru amandoi, iar invatamintele si rezolvarea problemei poate fi utila si pentru altii!

Nu solicitati rezolvarea problemei instantaneu…

Si asta pentru simplul motiv ca nici problema dumneavoastra nu a aparut brusc! Psihologul nu este vreun zeu atotputernic!

Cititi, documentati-va, caci nu pe psiholog il veti ajuta, ci pe dumneavoastra!

Prima sedinta este definitorie – studiati ambientul cabinetului, daca puteti avea o relatie deschisa, prietenoasa cu terapeutul, metodele pe care le aplica (e bine sa stie cat mai multe), tarifele practicate.

Nu tarifele sau notorietatea sunt relevante, ci relatia de prietenie pe care o stabiliti sau nu cu terapeutul! Este posibil sa va faceti un prieten pentru toata viata!

ARTICOL preluat de pe „orangepen”, de psih. Ghe. Rotariu

CUNOASTE-TE PE TINE INSUTI

              „Omule, cunoaşte-te pe tine însuţi şi vei cunoaşte Universul şi Zeii”

O veche poveste japoneză vorbește despre un războinic samurai care l-a provocat pe un maestru Zen să îi explice ce înseamnă rai și iad. Călugărul însă i-a răspuns cu dispreț: „Ești un mocofan – n-are rost să-mi pierd vremea cu unul ca tine!”
Simțindu-se ofensat, samuraiul s-a înfuriat cumplit, a scos sabia din teacă și a zbierat: „Te-aș putea omorî pentru obrăznicia asta.”
„Acesta este iadul”, a răspuns calm călugărul. Uluit să constate realitatea în spusele maestrului care își îndreptase atenția asupra mâinei ce-l cuprinsese, samuraiul s-a liniștit, și-a băgat sabia în teacă, a făcut o plecăciune și i-a mulțumit călugărului că l-a luminat.
„Iar acesta este raiul”, a spus călugărul.     
Conștientizarea bruscă de către samurai a stării agitate în care se afla ilustrează diferența covârșitoare între a fi cuprins de un sentiment și a deveni conștient că poți fi înghițit de el. Îndemnul lui Socrate: „Cunoaște-te pe tine însuți” face referire tocmai la ceea ce este esențial în inteligența emoțională: conștientizarea propriilor sentimente în momentul în care ele apar.
La o primă privire, ar putea părea că sentimentele noastre sunt evidente; o gândire mai atentă ne amintește însă că am trecut cu vederea ceea ce am simțit cu adevărat în legătură cu un anumit lucru sau că am reacționat târziu față de aceste sentimente aflate în joc. Psihologii folosesc un termen destul de ponderat, metacunoaștere, pentru a se referi la conștientizarea acestui proces de gândire și metadispoziție, pentru conștientizarea emoțiilor. Eu prefer termenul conștientizare-de-sine, în sensul unei atenții permanente stărilor interioare.
În cadrul acestei conștientizări autoreflexive, mintea constată și investighează experiența în sine, inclusiv emoțiile.
Această calitatea a conștientizării seamănă cu ceea ce Freud descrie ca „atenție egal flotantă” și pe care o recomandă psihanaliștilor. O asemenea atenție abordează tot ce se întâmplă în stare conștientă cu imparțialitate, ca și cum ar fi vorba despre un martor interesat și care totuși nu reacționează. Unii psihanaliști îi mai spun și „eul observator” – capacitatea conștientizării de sine care îi permite analistului să-și supravegheze propriile reacții la spusele pacientului și la procesul de liberă asociere pe care-l țese pacientul.
O asemenea conștientizare de sine pare să necesite un neocortex activat, mai ales în zona limbajului, acordat spre a identifica și a numi emoțiile stârnite. Conștientizarea de sine nu este o formă de atenție care să se lase purtată la voia întâmplării de către emoții, reacționând exagerat și amplificând ceea ce este perceput. Mai degrabă este un mod neutru de a menține reflecția de sine, în toiul, touși, al unor emoții turbulente. William Styron pare să fi descris această facultate a mințiiscriind despre depresiile lui profunde, vorbind despre ea ca fiind o simțire „a unei însoțiri de către un al doilea sine – un observator spectral care nu împărtășește demența dublului său și deci este capabil de o curiozitate lipsită de patimă în momentele în care camaradul să se zbate.”
În cel mai bun caz, observarea de sine permite o conștientizare la rece a sentimentelor pasionale sau tulburătoare. În cel mai rău caz, se manifestă doar printr-o ușoară distanțare față de experiența respectivă, un canal paralel al conștientizării, care este „meta”: planând deasupra sau dedesubtul fluxului principal, conștient față de ceea ce se întâmplă mai degrabă decât a fi preluat și pierdut în acel flux. Este, de exemplu, diferența între a fi mâniat de moarte pe cineva și a gândi totuși: „Sentimentul pe care îl trăiesc este unul de mânie” chiar în momentul în care el te cuprinde.

(Fragment din cartea „Inteligența emoțională” de Daniel Goleman)

 

DESPRE PSIHOTERAPIA ADLERIANA

SENTIMENTUL DE COMUNIUNE SOCIALA

Sentimentul de comuniune sociala sta la baza psihologiei lui Alfred Adler, psihoterapeut vienez, initial discipol al lui Freud, apoi intemeietorul psihologiei individuale ce are in centru individul, fiecare cu unicitatea personalitatii sale. Sentimentul de comuniune sociala este innascut si fiecare din noi il poseda, dar poate fi apoi dezvoltat. Acesta se traduce prin empatie, identificare cu semenii nostri si ajutorul oferit aproapelui nostru. Acest sentiment provine din traiul in societate, din conformitatea si apartenenta la un anumit grup social. Societatea poate fi privita ca un „sine extins”, iar o persoana care percepe acest „sine extins” se simte parte a intregului, se simte intregita si de ne-rupt, imparte bucuriile si realizarile grupului mai mare si suferintele si durerile acestuia. Apartenenta la un grup, participarea activa si sentimentul comunitar dau sens vietii individului, acesta nu se simte singur, exclus, ci are un rost si o menire. Dorinta fundamentala a omului este aceea de a apartine. De la varstele cele mai fragede, copilul are nevoie de grija mamei pentru a supravietui, toti copiii isi doresc sa-si gaseasca locul in familie, la scoala, pe strada. Ca adulti, ei isi vor cauta locul in propriile familii, la serviciu si in cercul de prieteni. Omul este prin definitie o fiinta sociala, avem nevoie unii de altii pentru a supravietui. Iar apartenenta la grup inseamna a te simti parte din ceva, a fi un element esential, o bucatica importanta dintr-un intreg care nu poate functiona la fel fara tine. Toti oamenii isi doresc sa apartina, sa aiba locul lor in societate. Iar parintii responsabili si intelepti stiu sa-i acorde copilului sprijinul de care are nevoie pentru a se simti iubit si dorit. Oamenii nu au doar nevoie de alti oameni, ci simt nevoia de a se avea nevoie de ei, de a fi utili semenilor lor. Daca fiecare da dovada de sentimente comunitare, cum ramane cu alienarea si anomia multor membri ai societatii noastre? Anomia inseamna faptul ca fiecare membru al societatii isi duce viata dupa regulile proprii, nu are aceleasi idealuri, valori sau idei cu restul societatii, este separat de aceasta. Anomia poate fi prezenta si la nivelul familiei, nu doar la nivelul societatii. Oamenii pot ajunge si sa se simta alienati, sa nu se placa, sa aiba valori scazute ale stimei de sine si ale imaginii de sine din cauza criticii constante. Alienarea si anomia sunt opusul sentimentului comunitar. Psihologia si psihoterapia adleriana nu pune etichete si incurajeaza copiii, tinerii si adultii sa se simta doriti si ca apartin unui grup social, ii invata sa se accepte pe sine cu tot cu slabiciunile si fragilitatile lor. Fiecare individ este unic, iar comportamentele sale nu sunt bune sau rele, ci pur si simplu sunt, iar cu sprijin si incurajare fiecare membru al societatii isi poate gasi calea justa si isi poate dezvolta sentimentul de comuniune sociala, gasindu-si locul in cadrul societatii. Oamenii sunt in acelasi timp si cooperanti, dar si competitivi unii cu altii. Iar competitia nu este neaparat ceva negativ, ea aduce dupa sine progresul. Cooperarea si competitia sunt foarte interesante si nu trebuie privite ca fiind in conflict, cei care sunt in competitie unii cu altii, joaca de fapt dupa aceleasi reguli. Calea de aur si de urmat este insa cooperarea si intrajutorarea, asistenta reciproca si lucrul armonios impreuna sunt calea catre o societate minunata, cooperativa unde se gaseste pacea si implinirea.   

SARCINILE VIETII

Odata depasita varsta copilariei si croindu-ne pas cu pas drumul pe cararea intortocheata a vietii, realizam ca lucrurile nu sunt asa usoare cum pareau odata. Viata este complicata si ne ofera mereu provocari ce trebuiesc depasite. Psihologia adleriana, intemeiata de Alfred Adler, contemporan cu Freud si initial adept al psihologiei dinamice, vorbeste despre cinci mari asa numite sarcini ale vietii care se cer a fi implinite de catre omul adult, acestea reprezentand un indice al normalitatii si al unei bune adaptari la mediul social. Cele cinci sarcini sunt: prietenii, munca, relatiile intime, acceptarea de sine si relatia cu divinitatea (primele trei au fost propuse initial de Alfred Adler, la care apoi, au fost adaugate ultimele doua). O persoana echilibrata ar trebui sa indeplineasca cu succes aceste obiective si sa se miste bine prin viata cu ajutorul lor. Totusi oricine poate intampina probleme cu una sau mai multe dintre aceste sarcini pe parcursul vietii sale, indiferent de inteligenta si pregatirea sa. Viata in societate ne fortează să interactionam, sa cooperam unii cu ceilalţi, nu putem trai izolati. De aceea primele trei sarcini emerg din adaptarea la societate. Cercul de prieteni, munca şi relatia intima sunt componente care ar trebui să existe in viata fiecarui individ pentru ca acesta să se poată simti implinit. A patra sarcina, adaugata mai tarziu, este de o vitala importanta pentru atingerea celorlalte trei. O buna relatie cu tine insuti, acceptarea de sine, duc la succes pe celelalte planuri. Adlerienii au propus si o a cincea sarcina a vietii si anume spiritualitatea, relatia cu divinitatea, cum am mentionat. Faptul de a crede sau nu in Dumnezeu, in viata de apoi, influenteaza felul in care cineva isi conduce viata. Ideile lui Adler sunt de mult bun simt si sunt si foarte actuale. Orice om din ziua de azi se confrunta cu acestea: ne este necesar un serviciu pentru a supravietui, prieteni pentru socializare, o relatie intima pentru sufletul nostru, o buna relatie cu noi insine si o anumita relatie cu Dumnezeu, macar o definire a acestuia in mintea noastra. Nu am vorbit prea mult de relatia noastra cu noi insine, pe care adlerienii o pun pe locul patru, dar dupa parerea mea ar trebui pusa pe locul intai deoarece de aici incepe totul! De la o buna relatie cu noi insine deriva totul, daca avem incredere in propriile forte, daca avem o buna stima de sine si daca avem curajul de a actiona, putem sa ajungem foarte departe si putem intampina cu usurinta sarcinile despre care vorbea Adler si oricare alte sarcini pe care ni le mai are de oferit viata! Dar daca se intampla sa intampinati dificultati intr-una sau mai multe din sarcinile vietii, nu disperati, nu va pierdeti speranta! Nu inseamna ca sunteti o persoana mai slaba sau mai putin daruita de natura, se intampla celor mai buni dintre noi, cateodata. Sa continuati pe drumul pe care l-ati ales sau sa schimbati macazul, depinde doar de voi, dar in orice caz nu va dati niciodata batuti! Este un proverb englezesc foarte potrivit pentru situatia de fata si suna cam asa: „N-ai reusit? Persevereaza! Ai reusit? Persevereaza!” Deci oricum ar sta lucrurile nu inceta niciodata sa mergi inainte!

ORDINEA NASTERII INFLUENTEAZA PERSONALITATEA COPIILOR

Adler a observat, dupa numeroase studii, ca exista o corelatie intre ordinea nasterii fratilor si personalitatile acestora. Astfel dupa ordinea nasterii exista: copil unic, singurul copil al familiei, primul nascut, al doilea nascut, copilul mijlociu si mezinul familiei. Copilul unic este mereu in centrul atentiei si se poate dezvolta ca fiind egocentric pentru ca nu a invatat sa imparta, neavand cu cine sa o faca. Copilul unic nu este niciodata detronat deci nu trebuie sa-si faca probleme in privinta locului ocupat in familie. Primul nascut este initial singur si in centrul atentiei, ca apoi sa fie detronat de nasterea celui de-al doilea copil. Astfel primul copil tanjeste dupa sentimentul de atotputernicie pe care il avea inaintea nasterii fratelui sau si in acelasi timp, el se va responsabiliza, fiindca este cel mai mare dintre frati. Acest sentiment ramane viu in propria personalitate, partea pozitiva ar fi ca acestia se responsabilizeaza fiindca sunt cei mai mari din familie. Al doilea copil are oarecum o pozitie privilegiata, el avand deja pe cineva in spate care a dat tonul, astfel el este mereu in competitie cu fratele mai mare care impune ritmul. Al doilea copil este adesea rebel si nu se supune autoritatii. Copilul mijlociu are parte atat de experienta primului nascut, cat si de cea a mezinului, dar se poate simti inconjurat de competitori, presat si inghesuit intr-o zona mica in cautarea semnificatiei. Mezinul este si el intr-o pozitie privilegiata, are o cale batatorita de ceilalti frati, iar reperele date sunt clare. El nu este detronat niciodata, insa are mult de recuperat pentru a-i ajunge pe ceilalti din urma. Totusi ordinea nasterii este doar o influenta, nu un dat categoric, o importanta mai mare o are situatia psihologica perceputa de fiecare copil, situatie care poate varia cu fiecare noua nastere. Fiecare copil si fiecare persoana isi doreste sa evolueze si sa fie acceptata, de aici apare si competitia, lupta pentru un loc semnificativ in familie. Iar succesul unui frate, poate fi descurajant pentru alt copil din familie. Toti ne cautam cu ardoare un loc pe aceasta planeta si in aceasta existenta, dar faptul pe care nu il realizam, este ca fiecare are deja un loc al sau si nu este nevoie sa se lupte pentru el. Fiecare individ este unic, fiecare personalitate este diferita si are atuurile sale, suntem cu totii minunati in deplinatatea noastra.

 

Povestea olarului leneş şi a înţeleptului mut

A fost odată un olar care trăia într-un sat uitat de lume. Visul lui era să ajungă în marea Cetate, unde să poată avea propria prăvălie de vase, oale şi obiecte ceramice. Dar şansele lui erau mici, pentru că olarul era foarte leneş şi muncea doar pentru a-şi asigura traiul zilnic.

Într-o zi olarul întâlni un călător care îi spuse că într-un sat vecin trăieşte într-o colibă un înţelept care poate să-ţi ofere orice răspuns. Ce era ciudat la el era că nu ieşea niciodată din colibă şi nici măcar nu vorbea. Cel care dorea să-i pună o întrebare trebuia să bată la uşă apoi să deschidă un oblon îngust prin care se vedeau în semi-întunericul dinăuntru doar ochii înţeleptului mut. Apoi trebuia să-i pună o întrebare, iar înţeleptul îi răspundea din ochi, omul putea citi răspunsul în expresia acestora.

Auzind asta, olarul alergă imediat în satul vecin, la coliba cu pricina. Ciocăni uşor, apoi trase oblonul de pe uşă. Prin fanta îngustă, văzu cu greu nişte ochi ce îl priveau din întuneric.
Îi puse pe nerăsuflate întrebarea: “Cum pot să ajung să prosper în marea Cetate?” apoi se uită cu atenţie la expresia celui dinăuntru.
Şi văzu nişte ochi plictisiţi..nepăsători, total indiferenţi.
În acel moment realiză că aşa a fost şi el faţă de meseria lui, leneş şi nepăsător!
Îşi spuse: “Până acum am stat şi am aşteptat şansa ideală, să mă lovească din senin. Dar răspunsul e foarte simplu, trebuie să muncesc eu mai mult pentru a mă apropia de ţelul meu!”
“Oare câţi oameni fac aceeaşi greşeală?” se mai întrebă el. “Peste tot văd oameni care se plâng de lipsa de şansă în loc să pună mâna şi să facă ceva..”

În următoarele luni începu să modeleze oale şi ulcioare zi de zi, pe care le vindea în satele apropiate, şi rezultatele nu întârziară să apară. Deja începea să câştige bine, iar o mare parte din bani îi punea deoparte pentru a-şi permite să se mute în Cetate. Cu toate astea, îşi dădea seama că nu era suficient şi în acest ritm i-ar fi trebuit ani întregi. Şi pe deasupra, la sfârşitul zilei nu se simţea împlinit de munca lui.

Aşa că porni iar spre coliba înţeleptului mut, gândindu-se cu nerăbdare la reîntâlnire. Coliba arăta la fel, în paragină, puteai să juri că nu locuieşte nimeni acolo. Bătu în uşă după obicei, apoi trase oblonul şi puse întrebarea cu ardoare: “Cum pot să vând mai mult pentru a-mi permite să plec în marea Cetate?”
Ochii dinăuntru erau trişti, obosiţi, lipsiţi de lumină. “Privirea unui om singuratic, izolat de lume”, gândi el. Şi atunci îşi aminti de propria singurătate, de faptul că nu avea prieteni şi îşi evita mereu rudele. Pentru că îi era frică să nu îi ceară bani sau alt ajutor.

A doua zi plecă în târg cu un singur gând: să vândă atât de multe oale încât să-şi poată ajuta toate rudele, vechii prieteni şi chiar vecinii cu care nu se înţelegea foarte bine. Toţi cunoscuţii lui erau oameni sărmani care abia se descurcau de pe o zi pe alta.
După o lună, vindea şi câştiga aproape de 2 ori mai mult şi nu numai că ajutase mulţi oameni cu bani şi mâncare, dar îi rămânea şi lui o sumă impresionantă. Câştiga atât de bine încât peste puţin timp reuşi să-şi ia o căsuţă în marea Cetate, unde visase mereu să ajungă.

Târgul era mult mai mare în Cetate. Pe aici treceau călători care veneau de peste mări şi ţări şi care aveau pungile pline de bani. Olarului îi mergea foarte bine şi îşi făcuse mulţi prieteni, căci îşi păstrase obiceiul de a ajuta oameni aflaţi la nevoie.
Dar înca era departe de ţelul lui. Pentru a-şi deschide prăvălia pe care o visase, unde să aibă ucenici şi vânzători care să lucreze pentru el, avea nevoie de mult mai mult. Şi deja muncea de dimineaţa pînă seara şi vindea aproape tot ce producea.

De data asta abia aştepta să ajungă din nou la coliba înţeleptului. Şi avea încredere deplină că îşi va primi răspunsul, ca şi în celelalte dăţi. Ajuns în faţa colibei, fu cuprins de un sentiment ciudat. Era şi mai dărăpănată, arăta de-a dreptul părăsită. “Oare o fi murit?” se întrebă el şi îl trecu un fior.
Ciocăni în uşă cu mâini tremurânde şi deschise oblonul îngust. Un sentiment de recunoştinţă îi cuprinse inima când văzu din nou ochii în întuneric.
“Muncesc de dimineaţa până seara şi vând tot ce produc. Dar tot nu e suficient pentru a-mi permite să deschid prăvălia mea. Ce aş putea face diferit pentru a câştiga mai mult?” şi se uită cu atenţie la ochii înţeleptului mut.
Privirea din întuneric era de această data vie, îndârjită. Olarul putea citi în ea determinare, dar şi disperarea unui om pe cale să-şi piardă speranţa.
Apoi se gândi la viaţa lui din ultimul timp. Pe de-o parte era foarte mulţumit că se mutase în Cetate şi că prospera, dar pe de altă parte muncea atât de mult încât nu se mai putea relaxa şi bucura de viaţă.

În următoarea dimineaţă se trezi mult mai odihnit, parcă era mai uşor. Îşi savură micul dejun la umbra copacilor din grădină, gândindu-se cât de recunoscător este pentru viaţa lui. Abia acum îşi dădea seama cât de bine este să te şi opreşti din când în când să te bucuri de lucrurile mărunte, cum ar fi aroma ceaiului sau mirosul florilor sălbatice.
Apoi făcu ceva ce nu făcuse de foarte mult timp: plecă direct spre târg, fără să modeleze nici o oală. De obicei începea ziua muncind din greu, apoi fugea repede după-amiază să-şi vândă creaţiile.
Luă doar câteva ulcioare făcute de el mai demult. Erau cele mai frumoase, le păstra în locuinţa lui pentru a-i încânta ochii.

Dimineaţa, lumea din târg era diferită. Erau alţi muşterii, călători veniţi din alte părţi. Printre ei, olarul remarcă un personaj aparte, îmbrăcat în haine scumpe. Avea trăsături nobile şi din mersul lui se vedea că era un om puternic şi hotărât.
Omul se opri chiar în faţa olarului şi începu să studieze cu atenţie ulcioarele lucrate cu migală.
“Nu am mai văzut nicăieri asemenea îndemânare”, spuse el. “Ce ai zice să lucrezi ceramică pentru Curtea Regală? Ai fi plătit de cinci ori mai mult faţă de cât câştigă un olar de rând”

Olarul nostru nu-şi mai încăpea în piele de bucurie..să producă pentru feţele regale! Cu banii câştigaţi ar putea să-şi deschidă prăvălia în câteva luni! Şi toate astea doar pentru că a decis în acea zi să se relaxeze şi să fie deschis la ceva nou!

Primul lucru la care se gândi: să-i mulţumească înţeleptului mut. Îl ajutase aşa de mult şi nici măcar nu apucase să îl vadă complet la faţă! Vroia să-l strângă în braţe şi să-i spună cât de mult au contat întâlnirile lor..
Ajuns la colibă, bătu la uşă iar apoi deschise oblonul. Ochii dinăuntru străluceau de bucurie ca niciodată.
“Mare înţelept, ştiu că eşti mai retras de felul tău, dar vreau să-ţi mulţumesc din suflet şi să-ţi povestesc cât de mult m-ai ajutat!”, spuse olarul.
Apoi deschise uşa şi rămase înmărmurit. Înăuntru, dincolo de uşă, era doar o oglindă…
Morala:

    • Pentru a reuşi, nu te mai plânge – uită de scuze şi acţionează!

 

    • Dacă acţionezi şi pentru a-i ajuta pe ceilalţi, munca va fi mai satisfăcătoare şi recompensa mai mare, pentru că vei avea o motivaţie mai puternică

 

    • Ai nevoie şi să te relaxezi, să te bucuri de viaţă şi astfel să observi oportunităţi pe care nu le vedeai în mod normal

 

  • Toate răspunsurile sunt deja în tine, trebuie doar să pui întrebările potrivite