INTERACTIUNEA SOCIALA-CHEIA UNEI PERSONALITATI ARMONIOASE

*click music for relaxing*

„Toate eforturile mele sunt devotate cresterii sentimentului

de comuniune sociala a pacientului” Alfred Adler

Adler intelege individul numai in context social, spune ca de aici ne vine echilibrul-cu cat ne izolam de grup, cu atat suntem mai inadaptati.

Comuniunea sociala reprezinta nevoia interioara a fiecaruia dintre noi de a crea legaturi cu ceilalti, de a avea o identitate, de a fi recunoscuti de ceilalti si de a ne recunoaste in ceilalti.

Individul se miscã spre realizarea scopului sãu unic, personal, ghidându-se cu un set de convingeri create de el din primii ani de viatã, subiective, cu care rezolvã sarcinile vietii în stil propriu, stil cu atât mai sãnãtos cu cât este mai util siesi si celorlalti.
În cartea Sensul vieţii, Adler spune: „Toate funcţiile noastre corporale şi sufleteşti sunt dezvoltate corect, normal, sănătos în măsura în care poartă în ele suficient sentiment de comuniune socială şi sunt apte pentru colaborare”; şi mai departe, ne arată, între altele, faptul că deficienţa fiinţei umane în a-şi manifesta sentimentul de comuniune socială duce la eşec în viaţă. Trăsăturile de caracter ale individului exprimă gradul de sentiment de comuniune socială, iar psihologia individuală îl poate ajuta pe om să vadă dacă este pe calea cea bună.
El sustine ca stilul de viata al cuiva este uneori auto-distructiv datorita sentimentelor de inferioritate. Individul cu „psihopatologie” este descurajat, nu bolnav, iar sarcina terapeutica este de a incuraja persoana a-si dezvolta sentimentul de comuniune sociala, un nou stil de viata prin relationare, analiza si metode active.”
„Sentimentul de inferioritate domina viata psihica si se lasa clar sesizat in sentimentul de imperfectiune, de neimplinire si-n permanentele nazuinte ale oamenilor si umanitii”; apoi acesta insista asupra importantei sentimentului de comuniune sociala, spunand, si pe buna dreptate, ca sentimentul de inferioritate este rezultat al „marilor carente ale sentimentului de comuniune sociala”.
De asemeni el revine si asupra complexului de superioritate, vazut ca supracompensarea sentimentului de inferioritate pe plan fantasmatic, ideal. Aspiratia catre putere il face pe individ sa se retraga din fata pericolului de indata ce pare amenintat de o infringere sau din cauza deficitului de comuniune sociala, ceea ce se manifesta prin lipsa de curaj. Consecintele acestei supracompensari sunt lipsa sentimentului de comniune sociala, o imagine deformata asupra propriilor capacitati pe linia supraevaluarii acestora.
Sentimentul de comuniune socială este cel responsabil de adaptarea individului la viaţă, de depăşirea dificultăţilor şi obţinerea succesului.
Aşa-numita „psihologie individuală” concepută de Alfred Adler nu se limitează — cum s-ar putea crede — la studiul individului privit în sine, ci se extinde de fapt la întreaga societate, omul normal fiind definit drept o fiinţă animată de un sentiment nativ de comuniune socială, pentru ca în cele din urmă să fie privit şi ca agent universal care are de îndeplinit un rol în Cosmos.
Tendinta patologica a unora, de a obtine si a exercita puterea, de a „dicta” celorlalţi, are la baza procesul inconştient al înlocuirii „complexului de inferioritate” printr-un „sentiment de superioritate” care, întotdeauna în dramatică opoziţie cu sentimentul de comuniune socială, ţinteşte la supremaţia personală, la subjugarea celorlalţi, la transformarea lor în simple instrumente de satisfacere a voinţei de putere. Această tendinţă intolerabilă rezultă din structurarea eronată a „stilului de viaţă” al individului încă din primii 4-5 ani de viaţă, având la origine fie răsfăţarea de către părinţi a copilului, fie dimpotrivă, detestarea acestuia, marginalizarea lui în constelaţia familială.
Potrivit concepţiei lui Adler, mama este aceea căreia îi revine misiunea modelării copilului în aşa fel încât acesta să nu devină robul unui egoism care mai târziu va căuta să-i înrobească pe toţi cei cu care necesarmente vine în contact social. De aceea — precizează el — cea dintâi îndatorire a mamei este de a sădi în conştiinţa copilului sentimentul comuniunii sociale, culţivându-i ideea fundamentală că trăieşte într-o lume în care nu este altceva decât un om între oameni.
Slăbiciunea organismului copilului este aceea care îl constrânge la această legătură. Relaţia sugarului cu mama sa este determinantă în această privinţă. Din această relaţie socială, în care Eul sugarului sesizează pe acel „tu” al mamei, se dezvoltă toate posibilităţile şi aptitudinile. Din acest fapt înţelegem că mama are o misiune importantă, anume- aceea de a dirija în aşa fel dezvoltarea copilului încât acesta să poată răspunde mai târziu în mod corect exigenţelor vieţii sociale. Cadrul fiind structurat, copilul va vorbi, va asculta şi va privi în raport de cele învăţate de la mama sa. In aceasta constă funcţia primordială a mamei- iar datoria ei  în această privinţă trebuie să fie sacră.
Mecanismul acesta funcţionează în permanenţă şi în cele din urmă devine un automatism psihic care generează forma de viaţă a copilului. Dacă reflectăm la modul în care are loc dezvoltarea limbajului, funcţie socială atât de importantă, putem înţelege unde îşi pune societatea la lucru forţele. „Trebuie să vorbesc aşa cum presupun că fiecare ar trebui să vorbească, aşa încât toţi să-l înţeleagă”.
Constatăm adesea că acolo unde mama a eşuat în realizarea primei sale funcţii, ea nu a reuşit să-şi realizeze nici a doua funcţie: extinderea sentimentului de comuniune al copilului faţă de alţii, pregătirea copilului în aşa fel încât să-şi întâmpine cum se cuvine semenii. In asemenea cazuri vom constata un interes deficitar pentru ceilalţi. Adler subliniază faptul că datorăm contactului matern cea mai mare parte a sentimentului uman de comuniune socială. Dacă relaţia copilului cu mama sa este pozitivă, se acumulează în timp un sentiment de comuniune socială, care întărit prin educaţie va conduce la depăşirea dificultăţilor vieţii. Dacă relaţia copilului cu mama sa este negativă (în cazul răsfăţului de exemplu) aceasta va conduce la instalarea complexului Oedip. Dacă la Freud complexul Oedip este fundamental,definitoriu pentru perioada 3-5 ani, la Adler el este derivat.
Defectele copiilor care ţin de domeniul psihologiei medicale se regăsesc aproape exclusiv la copii răsfăţaţi şi dependenţi: enurezis-ul,dificultăţi de hrănire, constipaţia, bâlbâiala, masturbarea. La aceşti copii – consideră Adler- se poate observa o continuare fascinantă în spatele frontului vieţii, o distanţare faţă de atitudinea de colaborare. Acolo unde mama revarsă o afecţiune cu totul exagerată şi face pentru copil de prisos colaborarea în ţinută, gândire, acţiune, copilul va fi înclinat să se dezvolte în mod parazitar şi să aştepte totul de la ceilalţi.
Războiul, ura de rasă, nevroza, sinuciderea, crima, beţia îşi au originea -susţine Adler – într-un deficit al sentimentului de comuniune socială.
Adler ia în considerare doar natura psihologică a relaţiilor inter -umane fără a ţine cont de contextul social-istoric, de determinările economice, culturale, politice ale acestor fenomene sociale.
Psihologia individuală susţine că nevroticul nu şi-a dezvoltat suficient sentimentul contactului cu ceilalţi în copilărie – ca factor integrator decisiv în rezolvarea tuturor problemelor vieţii. Freud sustine ca nevroza este determinata de frustrarile sexuale-lucru contestat de catre adlerieni.
Încă din copilărie nevroticul şi-a conturat legea sa de mişcare constând din retragerea din faţa problemelor, teama de înfrângere,nerăbdarea, emotivitatea, deviza totul sau nimic care sunt contrarii sentimentului de comuniune socială.
Adler consideră că toate funcţiile noastre corporale şi sufleteşti se dezvoltă normal şi sănătos în măsura în care poartă în ele suficient sentimentul de comuniune socială şi sunt apte pentru colaborare.
Eşecul în viaţă – consideră Adler – scoate la iveală un deficit al sentimentului de
comuniune socială. Prin urmare, conchide A.Adler sensul vieţii constă în dezvoltarea
sentimentului de comuniune socială în sistemul relaţional om-cosmos, în
care al doilea element posedă o putere modelatoare.
Conceptul de comuniune sociala este sustunut si de catre A Maslow, unul din discipolii lui Adler, in ierarhia nevoilor- cea de-a treia nevoie de la baza piramidei, despre care spune ca este una dintre cele mai importante nevoi sociale -de apartenenţă la un grup. O data acoperite necesitatile de baza, aceasta este cea mai importanta :
comuniune socială, comunicare, implicare în rezolvarea problemelor sociale, participare la viaţa comunităţii al cărei membru eşti, participarea la evenimentele sociale, nevoia de iubire şi afecţiune în cuplu şi din partea celor apropiaţi
Nimeni nu poate sa  se realizeze ca persoana, fara a fi dorit si acceptat de catre celelalte finite omenesti. Aici sunt  incluse nevoia de prietenie, familie, apartenenta la grup, sau de implicare intr-o relatie intima non-sexuala. Lipsa de dragoste si apartenentei pot sa dea ocazie la importante dezechilibre mentale
Analizând „Funcţia consilierului” în viziunea lui Adler, putem observa unele aspecte tipice psihanalizei:
rolul primei copilării, interpretarea temeinică a viselor, importanţa celei mai vechi amintiri.
Adler deplasează accentul de pe Sine pe Eu, conturând ceea ce el numeşte psihologia individuală, a Eului;
Adler consideră Complexul de inferioritate fundamental, din acesta derivând toate celelalte complexe.
Din punctul de vedere al procesului de consiliere educaţională, complexul de inferioritate ca şi depăşirea acestuia poate avea rol generic în construcţia fiinţei umane.
Adler într-o viziune socialistă asupra lumii consideră deficitul de comuniune socială factorul răspunzător de orice tulburare psihică.
Procesul de consiliere nu este altceva decât activitate sistematică de creştere a comuniunii sociale prin ajutorul specializat al consilierului faţă de persoana în nevoie.
Adler prin sublinierea filonului evoluţionist al psihologiei individuale, leagă mai mult copilăria de prezent şi viitor, elaborând conceptele de lege de mişcare,sensul vieţii, stil de viaţă.
Tehnica psihoterapeutică adleriană este mai scurtă, având un puternic caracter educativ, pedagogic, de întărire a sentimentului de comuniune socială.
Consilierea este din punctul din vedere al duratei un proces de scurtă durată (2-3 luni), asemănându-se cu psihoterapiile scurte, aceasta şi datorită faptului că nu antrenează inconştientul clientului în prelucrarea materialului, ci nivelul său conştient.
Desigur, în ceea ce priveşte dimensiunea de orientare a consilierii educaţionale, aceasta se poate prelungi pe parcursul unui an şcolar sau chiar al mai multor ani.
Sentimentul de comuniune socială este la Adler un imperativ valabil în special pentru aleşii unui popor, ai unei naţiuni, ai unui grup oarecare: „Dacă nu mă gândesc decât la mine — scrie el —voi fi cu totul inapt de a rezolva problemele lumii”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s