DESPRE PSIHOTERAPIA ADLERIANA

SENTIMENTUL DE COMUNIUNE SOCIALA

Sentimentul de comuniune sociala sta la baza psihologiei lui Alfred Adler, psihoterapeut vienez, initial discipol al lui Freud, apoi intemeietorul psihologiei individuale ce are in centru individul, fiecare cu unicitatea personalitatii sale. Sentimentul de comuniune sociala este innascut si fiecare din noi il poseda, dar poate fi apoi dezvoltat. Acesta se traduce prin empatie, identificare cu semenii nostri si ajutorul oferit aproapelui nostru. Acest sentiment provine din traiul in societate, din conformitatea si apartenenta la un anumit grup social. Societatea poate fi privita ca un „sine extins”, iar o persoana care percepe acest „sine extins” se simte parte a intregului, se simte intregita si de ne-rupt, imparte bucuriile si realizarile grupului mai mare si suferintele si durerile acestuia. Apartenenta la un grup, participarea activa si sentimentul comunitar dau sens vietii individului, acesta nu se simte singur, exclus, ci are un rost si o menire. Dorinta fundamentala a omului este aceea de a apartine. De la varstele cele mai fragede, copilul are nevoie de grija mamei pentru a supravietui, toti copiii isi doresc sa-si gaseasca locul in familie, la scoala, pe strada. Ca adulti, ei isi vor cauta locul in propriile familii, la serviciu si in cercul de prieteni. Omul este prin definitie o fiinta sociala, avem nevoie unii de altii pentru a supravietui. Iar apartenenta la grup inseamna a te simti parte din ceva, a fi un element esential, o bucatica importanta dintr-un intreg care nu poate functiona la fel fara tine. Toti oamenii isi doresc sa apartina, sa aiba locul lor in societate. Iar parintii responsabili si intelepti stiu sa-i acorde copilului sprijinul de care are nevoie pentru a se simti iubit si dorit. Oamenii nu au doar nevoie de alti oameni, ci simt nevoia de a se avea nevoie de ei, de a fi utili semenilor lor. Daca fiecare da dovada de sentimente comunitare, cum ramane cu alienarea si anomia multor membri ai societatii noastre? Anomia inseamna faptul ca fiecare membru al societatii isi duce viata dupa regulile proprii, nu are aceleasi idealuri, valori sau idei cu restul societatii, este separat de aceasta. Anomia poate fi prezenta si la nivelul familiei, nu doar la nivelul societatii. Oamenii pot ajunge si sa se simta alienati, sa nu se placa, sa aiba valori scazute ale stimei de sine si ale imaginii de sine din cauza criticii constante. Alienarea si anomia sunt opusul sentimentului comunitar. Psihologia si psihoterapia adleriana nu pune etichete si incurajeaza copiii, tinerii si adultii sa se simta doriti si ca apartin unui grup social, ii invata sa se accepte pe sine cu tot cu slabiciunile si fragilitatile lor. Fiecare individ este unic, iar comportamentele sale nu sunt bune sau rele, ci pur si simplu sunt, iar cu sprijin si incurajare fiecare membru al societatii isi poate gasi calea justa si isi poate dezvolta sentimentul de comuniune sociala, gasindu-si locul in cadrul societatii. Oamenii sunt in acelasi timp si cooperanti, dar si competitivi unii cu altii. Iar competitia nu este neaparat ceva negativ, ea aduce dupa sine progresul. Cooperarea si competitia sunt foarte interesante si nu trebuie privite ca fiind in conflict, cei care sunt in competitie unii cu altii, joaca de fapt dupa aceleasi reguli. Calea de aur si de urmat este insa cooperarea si intrajutorarea, asistenta reciproca si lucrul armonios impreuna sunt calea catre o societate minunata, cooperativa unde se gaseste pacea si implinirea.   

SARCINILE VIETII

Odata depasita varsta copilariei si croindu-ne pas cu pas drumul pe cararea intortocheata a vietii, realizam ca lucrurile nu sunt asa usoare cum pareau odata. Viata este complicata si ne ofera mereu provocari ce trebuiesc depasite. Psihologia adleriana, intemeiata de Alfred Adler, contemporan cu Freud si initial adept al psihologiei dinamice, vorbeste despre cinci mari asa numite sarcini ale vietii care se cer a fi implinite de catre omul adult, acestea reprezentand un indice al normalitatii si al unei bune adaptari la mediul social. Cele cinci sarcini sunt: prietenii, munca, relatiile intime, acceptarea de sine si relatia cu divinitatea (primele trei au fost propuse initial de Alfred Adler, la care apoi, au fost adaugate ultimele doua). O persoana echilibrata ar trebui sa indeplineasca cu succes aceste obiective si sa se miste bine prin viata cu ajutorul lor. Totusi oricine poate intampina probleme cu una sau mai multe dintre aceste sarcini pe parcursul vietii sale, indiferent de inteligenta si pregatirea sa. Viata in societate ne fortează să interactionam, sa cooperam unii cu ceilalţi, nu putem trai izolati. De aceea primele trei sarcini emerg din adaptarea la societate. Cercul de prieteni, munca şi relatia intima sunt componente care ar trebui să existe in viata fiecarui individ pentru ca acesta să se poată simti implinit. A patra sarcina, adaugata mai tarziu, este de o vitala importanta pentru atingerea celorlalte trei. O buna relatie cu tine insuti, acceptarea de sine, duc la succes pe celelalte planuri. Adlerienii au propus si o a cincea sarcina a vietii si anume spiritualitatea, relatia cu divinitatea, cum am mentionat. Faptul de a crede sau nu in Dumnezeu, in viata de apoi, influenteaza felul in care cineva isi conduce viata. Ideile lui Adler sunt de mult bun simt si sunt si foarte actuale. Orice om din ziua de azi se confrunta cu acestea: ne este necesar un serviciu pentru a supravietui, prieteni pentru socializare, o relatie intima pentru sufletul nostru, o buna relatie cu noi insine si o anumita relatie cu Dumnezeu, macar o definire a acestuia in mintea noastra. Nu am vorbit prea mult de relatia noastra cu noi insine, pe care adlerienii o pun pe locul patru, dar dupa parerea mea ar trebui pusa pe locul intai deoarece de aici incepe totul! De la o buna relatie cu noi insine deriva totul, daca avem incredere in propriile forte, daca avem o buna stima de sine si daca avem curajul de a actiona, putem sa ajungem foarte departe si putem intampina cu usurinta sarcinile despre care vorbea Adler si oricare alte sarcini pe care ni le mai are de oferit viata! Dar daca se intampla sa intampinati dificultati intr-una sau mai multe din sarcinile vietii, nu disperati, nu va pierdeti speranta! Nu inseamna ca sunteti o persoana mai slaba sau mai putin daruita de natura, se intampla celor mai buni dintre noi, cateodata. Sa continuati pe drumul pe care l-ati ales sau sa schimbati macazul, depinde doar de voi, dar in orice caz nu va dati niciodata batuti! Este un proverb englezesc foarte potrivit pentru situatia de fata si suna cam asa: „N-ai reusit? Persevereaza! Ai reusit? Persevereaza!” Deci oricum ar sta lucrurile nu inceta niciodata sa mergi inainte!

ORDINEA NASTERII INFLUENTEAZA PERSONALITATEA COPIILOR

Adler a observat, dupa numeroase studii, ca exista o corelatie intre ordinea nasterii fratilor si personalitatile acestora. Astfel dupa ordinea nasterii exista: copil unic, singurul copil al familiei, primul nascut, al doilea nascut, copilul mijlociu si mezinul familiei. Copilul unic este mereu in centrul atentiei si se poate dezvolta ca fiind egocentric pentru ca nu a invatat sa imparta, neavand cu cine sa o faca. Copilul unic nu este niciodata detronat deci nu trebuie sa-si faca probleme in privinta locului ocupat in familie. Primul nascut este initial singur si in centrul atentiei, ca apoi sa fie detronat de nasterea celui de-al doilea copil. Astfel primul copil tanjeste dupa sentimentul de atotputernicie pe care il avea inaintea nasterii fratelui sau si in acelasi timp, el se va responsabiliza, fiindca este cel mai mare dintre frati. Acest sentiment ramane viu in propria personalitate, partea pozitiva ar fi ca acestia se responsabilizeaza fiindca sunt cei mai mari din familie. Al doilea copil are oarecum o pozitie privilegiata, el avand deja pe cineva in spate care a dat tonul, astfel el este mereu in competitie cu fratele mai mare care impune ritmul. Al doilea copil este adesea rebel si nu se supune autoritatii. Copilul mijlociu are parte atat de experienta primului nascut, cat si de cea a mezinului, dar se poate simti inconjurat de competitori, presat si inghesuit intr-o zona mica in cautarea semnificatiei. Mezinul este si el intr-o pozitie privilegiata, are o cale batatorita de ceilalti frati, iar reperele date sunt clare. El nu este detronat niciodata, insa are mult de recuperat pentru a-i ajunge pe ceilalti din urma. Totusi ordinea nasterii este doar o influenta, nu un dat categoric, o importanta mai mare o are situatia psihologica perceputa de fiecare copil, situatie care poate varia cu fiecare noua nastere. Fiecare copil si fiecare persoana isi doreste sa evolueze si sa fie acceptata, de aici apare si competitia, lupta pentru un loc semnificativ in familie. Iar succesul unui frate, poate fi descurajant pentru alt copil din familie. Toti ne cautam cu ardoare un loc pe aceasta planeta si in aceasta existenta, dar faptul pe care nu il realizam, este ca fiecare are deja un loc al sau si nu este nevoie sa se lupte pentru el. Fiecare individ este unic, fiecare personalitate este diferita si are atuurile sale, suntem cu totii minunati in deplinatatea noastra.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s